Acasa
“Presa cu muşchi “ – reportajul cu camera ascunsă
[b]
Nicoleta Bănilă
S-a dus vremea când jurnalistul se considera ceea ce de fapt este şi va fi mereu: un umil servitor de informaţie. Jurnalistul nu creează nimic, el culege, combină şi expune. Cel mult poate să creeze argumente, idei, păreri, mărci stilistice în reportaje şi dacă e mai nărăvaş, scandaluri.
Fauna presei române e plină de creatori de subiecte. Regula elementară inclusă în orice curs de presă este aceea că nu creezi subiecte, le cauţi. Investigaţia a devenit scuza lor perfectă pentru a specula, provoca, forţa lucrurile. Ştirea lor - marea lor ştire – devine o aparenţă.
Trupa de şoc numită Departamentul de Investigaţii Realitatea-Caţavencu a comis-o din nou.
O minte proaspăt dată spre exploatare deontologilor "ancoraţi în realitate" s-a gândit că dacă are o cameră cu microfon şi o rolă de scoci, poate să iasă pe teren în investigaţie.
Aşa că a pornit voios cu dispozitivul "mataharian" lipit pe piept şi s-a oprit în Parcul Cişmigiu la raţele, gâştele şi lebedele plasate de primărie pe lac pentru a se chinui în apa mizeră. S-a dus glonţ la un paznic de pe lângă apă ca să-l întrebe dacă acele păsări fac… ouă. Şi-a construit şi o identitate complexă – aceea de proprietar de vilă care vrea să-şi populeze curtea cu astfel de vieţuitoare.
S-a lovit de rezistenţa paznicului, asta a fost clar; nu a fost luat în serios, aşa că a început să se milogească de om să fie corupt, să accepte să vegheze şi la viaţa reproductivă a orătăniilor pentru a le vinde ouăle.
De disperare că probabil bateriile la cameră erau pe ducă, scociul se dezlipea de la transpiraţie şi el avea comandă să zboare în două ore cu materialul la cuib, guguştiucul cuprins de mâncărici jurnalistic a început să pună întrebări ridicole, la care tot el a răspuns ce şi-ar fi dorit să audă ca “să-l prindă, dom’le”.
Reproduc cu dezgust un dialog cel puţin ruşinos pentru autorul reportajului şi pentru editorii care i-au dat verde pentru o asemenea încercare patetică de a fabrica o ştire:
Reporter: - Zi-mi şi mie, tu ai grijă de astea?
Paznic: -Da
R: - Numai tu?
P: - Doi suntem.
R: - Măi frate, am şi eu o căsuţă la Snagov. Zi-mi şi mie cum pot să fac rost de nişte ouă.
P: - Păi astea nu fac ouă. De când suntem noi, de patru luni de zile, n-am văzut un ou.
R: - N-au frate cum să nu facă ouă. Le fac în altă parte?
P: - E posibil, dar n-am văzut aici.
Reporterul: - Hai într-o seară să scărpinăm una-n … Tre’ să aibă, mă.
Paznicul, evident amuzat: - Posibil, ne uităm.
R: - Hai că dacă găsim o pereche de ouă, mi-am umplut şi eu curtea de vieţuitoare d-astea. Zici că le băgăm într-un control ginecologic într-o seară?
P: (amuzat) – Le băgăm.
R: - Gata, hai…
De aici nu se mai aude nimic; filmarea este prea scurtă, trunchiată, iar camera nu a filmat şi faţa paznicului. Dacă ar fi făcut-o, cu totul altfel s-ar fi înţeles atitudinea amuzată a paznicului.
E mai dramatic să ţii camera la nivelul pieptului, şi să scrii dialogul pe filmare. Aşa poţi păcăli publicul care nu a fost acolo să vadă cum s-a petrecut discuţia.
Oricum, aici se vede de la o poştă că e vorba despre o non-ştire, pentru că s-a lucrat grosolan.
Urmarea ? Guguştiucul a zburat la cuib nerăbdător ca să arate ce ispravă a făcut, iar materialul său a fost difuzat la o şezătoare de la ora 19:30, unde era invitat Radu Popa, şeful de la ALPAB (Administratia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucuresti)
Omul a criticat aventura cu camera ascunsă, dar nu a rezistat să spună pe un ton de dom’ şef că “paznicul o să-şi primească pedeapsa”. Sigur, paznicul cu salariu de 10 milioane pe lună, care se vede clar pe filmuleţul de nici 3 minute că a luat totul în glumă până la sfârşit, va fi dat afară sau leafa îi va fi redusă.
Moderatoarea emisiunii, madam Creţulescu, foarte indignată că invitatul nu vedea unde e senzaţionalul din materialul cu pricina, a adus argumentul suprem: “Paznicul nu are respect pentru păsările pe care le păzeşte”.
În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat este foarte grav. Dacă cineva nu ia măsuri să-l retrogradeze pe guguştiuc (şi pe ceilalţi care fac presă la fel ca el ) la distribuit ziare, presa cu muşchi, care face în mod real rău celor vizaţi de obiectivul camerei ascunse, va fi la mare putere în media românească.
Dar cine să ia măsuri? În propria ogradă, niciodată nu i se va spune că a greşit, pentru simplul fapt că acolo lucrează oameni care ar proceda la fel. Clubul Român de Presă este o instituţie decorativă, pe ale cărei sesizări nu dă nimeni doi bani.
Şi în presă, la fel ca în celelalte arii profesionale, lipseşte un cod de conduită, de bun-simţ, pe care să-l respecţi nu ca să nu iei nu ştiu ce sancţiune, ci ca să te mai poţi uita mulţumit la propriul chip din oglindă.
Fauna presei române e plină de creatori de subiecte. Regula elementară inclusă în orice curs de presă este aceea că nu creezi subiecte, le cauţi. Investigaţia a devenit scuza lor perfectă pentru a specula, provoca, forţa lucrurile. Ştirea lor - marea lor ştire – devine o aparenţă.
Trupa de şoc numită Departamentul de Investigaţii Realitatea-Caţavencu a comis-o din nou.
O minte proaspăt dată spre exploatare deontologilor "ancoraţi în realitate" s-a gândit că dacă are o cameră cu microfon şi o rolă de scoci, poate să iasă pe teren în investigaţie.
Aşa că a pornit voios cu dispozitivul "mataharian" lipit pe piept şi s-a oprit în Parcul Cişmigiu la raţele, gâştele şi lebedele plasate de primărie pe lac pentru a se chinui în apa mizeră. S-a dus glonţ la un paznic de pe lângă apă ca să-l întrebe dacă acele păsări fac… ouă. Şi-a construit şi o identitate complexă – aceea de proprietar de vilă care vrea să-şi populeze curtea cu astfel de vieţuitoare.
S-a lovit de rezistenţa paznicului, asta a fost clar; nu a fost luat în serios, aşa că a început să se milogească de om să fie corupt, să accepte să vegheze şi la viaţa reproductivă a orătăniilor pentru a le vinde ouăle.
De disperare că probabil bateriile la cameră erau pe ducă, scociul se dezlipea de la transpiraţie şi el avea comandă să zboare în două ore cu materialul la cuib, guguştiucul cuprins de mâncărici jurnalistic a început să pună întrebări ridicole, la care tot el a răspuns ce şi-ar fi dorit să audă ca “să-l prindă, dom’le”.
Reproduc cu dezgust un dialog cel puţin ruşinos pentru autorul reportajului şi pentru editorii care i-au dat verde pentru o asemenea încercare patetică de a fabrica o ştire:
Reporter: - Zi-mi şi mie, tu ai grijă de astea?
Paznic: -Da
R: - Numai tu?
P: - Doi suntem.
R: - Măi frate, am şi eu o căsuţă la Snagov. Zi-mi şi mie cum pot să fac rost de nişte ouă.
P: - Păi astea nu fac ouă. De când suntem noi, de patru luni de zile, n-am văzut un ou.
R: - N-au frate cum să nu facă ouă. Le fac în altă parte?
P: - E posibil, dar n-am văzut aici.
Reporterul: - Hai într-o seară să scărpinăm una-n … Tre’ să aibă, mă.
Paznicul, evident amuzat: - Posibil, ne uităm.
R: - Hai că dacă găsim o pereche de ouă, mi-am umplut şi eu curtea de vieţuitoare d-astea. Zici că le băgăm într-un control ginecologic într-o seară?
P: (amuzat) – Le băgăm.
R: - Gata, hai…
De aici nu se mai aude nimic; filmarea este prea scurtă, trunchiată, iar camera nu a filmat şi faţa paznicului. Dacă ar fi făcut-o, cu totul altfel s-ar fi înţeles atitudinea amuzată a paznicului.
E mai dramatic să ţii camera la nivelul pieptului, şi să scrii dialogul pe filmare. Aşa poţi păcăli publicul care nu a fost acolo să vadă cum s-a petrecut discuţia.
Oricum, aici se vede de la o poştă că e vorba despre o non-ştire, pentru că s-a lucrat grosolan.
Urmarea ? Guguştiucul a zburat la cuib nerăbdător ca să arate ce ispravă a făcut, iar materialul său a fost difuzat la o şezătoare de la ora 19:30, unde era invitat Radu Popa, şeful de la ALPAB (Administratia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucuresti)
Omul a criticat aventura cu camera ascunsă, dar nu a rezistat să spună pe un ton de dom’ şef că “paznicul o să-şi primească pedeapsa”. Sigur, paznicul cu salariu de 10 milioane pe lună, care se vede clar pe filmuleţul de nici 3 minute că a luat totul în glumă până la sfârşit, va fi dat afară sau leafa îi va fi redusă.
Moderatoarea emisiunii, madam Creţulescu, foarte indignată că invitatul nu vedea unde e senzaţionalul din materialul cu pricina, a adus argumentul suprem: “Paznicul nu are respect pentru păsările pe care le păzeşte”.
În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat este foarte grav. Dacă cineva nu ia măsuri să-l retrogradeze pe guguştiuc (şi pe ceilalţi care fac presă la fel ca el ) la distribuit ziare, presa cu muşchi, care face în mod real rău celor vizaţi de obiectivul camerei ascunse, va fi la mare putere în media românească.
Dar cine să ia măsuri? În propria ogradă, niciodată nu i se va spune că a greşit, pentru simplul fapt că acolo lucrează oameni care ar proceda la fel. Clubul Român de Presă este o instituţie decorativă, pe ale cărei sesizări nu dă nimeni doi bani.
Şi în presă, la fel ca în celelalte arii profesionale, lipseşte un cod de conduită, de bun-simţ, pe care să-l respecţi nu ca să nu iei nu ştiu ce sancţiune, ci ca să te mai poţi uita mulţumit la propriul chip din oglindă.
[b]
