Acasa
Prădătorul mioritic
Nicoleta Bănilă
Uitaţi-vă la el mai atent. Surprindeţi nepotrivirea amuzantă dintre ceea ce pare că îi trece prin cap şi ceea ce scoate pe gură.
Câteodată transpiră prea mult, alteori priveşte zăpăcit la cameră şi cel mai adesea, se răsfaţă. Precum o pisică, adoră să fie mângâiat pe creştet. Fără această repriză de auto-absolvire a păcatelor la tv nu s-ar putea urca în căruţa sa auto, nu ar putea îndesa în stomac mâncare de 5 milioane într-o seară la restaurant şi cu siguranţă, nu ar putea să toarcă în patul unicat din vila trecută pe numele soţiei.
Îl cunoaştem de mult timp. Noi ne-am mai schimbat, dar el este la fel. Un tip uman aparte - introvertit întru furăciune, extrovertit întru binele patriei.
Vine des la noi acasă – el locuieşte în cutia cu ecran de pe masa din sufragerie şi zi de zi, debordează de nesimţire.
Nu a fost aşa mereu - a bandajat cândva piciorul unui căteluş lovit de maşină, a împărţit Boni-Bon-ul său cu colegul de bancă şi chiar s-a întors să dea banii înapoi vânzătoarei de la chioşc care i-a dat prea mult rest din greşeală.
Toate aceste lucruri au început să i se pară monstruoase când, spre nenorocirea noastră şi spre propăşirea sa materială, a intrat în politică.
Analizăm aşadar prădătorul mioritic – politicianul român.
După cum am scris mai sus, caracteristicile speciei sunt cel mai bine evidenţiate în discuţiile de mare angajament deontologic de la posturile de ştiri şi de la cele generaliste, numite de subsemnata cu toată dreptatea din lume, şezători.
Şezătoare = emisie de cel puţin o oră şi jumătate, moderată de un prezentator cutezător ca un pechinez care este flancat în semicerc de cel puţin doi analişti politici constipaţi, vreo trei aleşi din specia în discuţie, de la diverse haite (partide) care mint cu debit diareic şi bineînţeles, câţiva şorecari de ziar care miaună la furăciunile haitelor.
Acesta este tabloul unei confruntări dintre câinii de pază ai democraţiei şi pradătorii mioritici care cârmuiesc ograda numită România.
Cel mai delicios aspect al unei astfel de scenete de televizor este însă răsfăţul felin al politicianului. Am avut parte de un aşa festin azi, la emisiunea “La ordinea Zilei” de pe Antena 3, unde invitat a fost ministrul transporturilor – Radu Berceanu. Un exemplar reuşit, cu sânge de Terminator – poate să mintă fără să transpire şi nu-i tremură vocea când spune că a da bani în oraşul tău ca să treci un pod este o măsură de înalt spirit comunitar, european.
Emisiunile de la noi care au ca invitaţi oameni politici sunt sesiuni de dezvinovăţire; nici urmă de idei care să scoată economia din impas, nici vorbă de o măsură reală care a fost aplicată şi care a ajutat cu ceva starea de lucruri din ţară.
Sunt dialoguri nesfârşite, jocuri de ping-pong în care alternează servele:
Moderator: - Este adevărat că aveţi o firmă care are contract cu statul/ aţi intervenit în licitaţia X ca să câştige Y/ aţi garanta cu mama la bursă pentru câteva mii de euro în plus în bancă?
Politician/ Prădator mioritic: - Nu domnule. Nu ştiu de unde aveti asemenea informatii! Să facă comisie – le-am spus să nu mă menajeze. Vreau urmărire penală!...gâfâie cu patos, în timp ce se gândeşte de fapt în ce emisferă să-şi facă concediul.
Urmările acestui joc: pechinezul deontolog face încă 5000 de euro pe emisiune, analistul politic face rost de bani pentru încă o carte care va mucegăi în librării, prădătorul mioritic s-a înfăţişat încă o dată electoratului naiv care îl va alege pe sistemul “îl ştiu p-ăsta de la tv, mi-a dat brichetă, şapcă şi pix”, şorecarii miaună în continuare la televizor pe mai multi bani decât ar face vreodată la ziar, iar noi abuzăm de Emetiral ca să ne treacă greaţa.
Putem să luăm Emetiral până devenim imuni sau putem să fim cu toţii de acord că e timpul ca oamenii politici care nu au făcut nimic până acum să semneze condica de adio. Există alternative: tinerii pot schimba România. Să intre Schimbul 2.
Nicoleta Bănilă
Uitaţi-vă la el mai atent. Surprindeţi nepotrivirea amuzantă dintre ceea ce pare că îi trece prin cap şi ceea ce scoate pe gură.
Câteodată transpiră prea mult, alteori priveşte zăpăcit la cameră şi cel mai adesea, se răsfaţă. Precum o pisică, adoră să fie mângâiat pe creştet. Fără această repriză de auto-absolvire a păcatelor la tv nu s-ar putea urca în căruţa sa auto, nu ar putea îndesa în stomac mâncare de 5 milioane într-o seară la restaurant şi cu siguranţă, nu ar putea să toarcă în patul unicat din vila trecută pe numele soţiei.
Îl cunoaştem de mult timp. Noi ne-am mai schimbat, dar el este la fel. Un tip uman aparte - introvertit întru furăciune, extrovertit întru binele patriei.
Vine des la noi acasă – el locuieşte în cutia cu ecran de pe masa din sufragerie şi zi de zi, debordează de nesimţire.
Nu a fost aşa mereu - a bandajat cândva piciorul unui căteluş lovit de maşină, a împărţit Boni-Bon-ul său cu colegul de bancă şi chiar s-a întors să dea banii înapoi vânzătoarei de la chioşc care i-a dat prea mult rest din greşeală.
Toate aceste lucruri au început să i se pară monstruoase când, spre nenorocirea noastră şi spre propăşirea sa materială, a intrat în politică.
Analizăm aşadar prădătorul mioritic – politicianul român.
După cum am scris mai sus, caracteristicile speciei sunt cel mai bine evidenţiate în discuţiile de mare angajament deontologic de la posturile de ştiri şi de la cele generaliste, numite de subsemnata cu toată dreptatea din lume, şezători.
Şezătoare = emisie de cel puţin o oră şi jumătate, moderată de un prezentator cutezător ca un pechinez care este flancat în semicerc de cel puţin doi analişti politici constipaţi, vreo trei aleşi din specia în discuţie, de la diverse haite (partide) care mint cu debit diareic şi bineînţeles, câţiva şorecari de ziar care miaună la furăciunile haitelor.
Acesta este tabloul unei confruntări dintre câinii de pază ai democraţiei şi pradătorii mioritici care cârmuiesc ograda numită România.
Cel mai delicios aspect al unei astfel de scenete de televizor este însă răsfăţul felin al politicianului. Am avut parte de un aşa festin azi, la emisiunea “La ordinea Zilei” de pe Antena 3, unde invitat a fost ministrul transporturilor – Radu Berceanu. Un exemplar reuşit, cu sânge de Terminator – poate să mintă fără să transpire şi nu-i tremură vocea când spune că a da bani în oraşul tău ca să treci un pod este o măsură de înalt spirit comunitar, european.
Emisiunile de la noi care au ca invitaţi oameni politici sunt sesiuni de dezvinovăţire; nici urmă de idei care să scoată economia din impas, nici vorbă de o măsură reală care a fost aplicată şi care a ajutat cu ceva starea de lucruri din ţară.
Sunt dialoguri nesfârşite, jocuri de ping-pong în care alternează servele:
Moderator: - Este adevărat că aveţi o firmă care are contract cu statul/ aţi intervenit în licitaţia X ca să câştige Y/ aţi garanta cu mama la bursă pentru câteva mii de euro în plus în bancă?
Politician/ Prădator mioritic: - Nu domnule. Nu ştiu de unde aveti asemenea informatii! Să facă comisie – le-am spus să nu mă menajeze. Vreau urmărire penală!...gâfâie cu patos, în timp ce se gândeşte de fapt în ce emisferă să-şi facă concediul.
Urmările acestui joc: pechinezul deontolog face încă 5000 de euro pe emisiune, analistul politic face rost de bani pentru încă o carte care va mucegăi în librării, prădătorul mioritic s-a înfăţişat încă o dată electoratului naiv care îl va alege pe sistemul “îl ştiu p-ăsta de la tv, mi-a dat brichetă, şapcă şi pix”, şorecarii miaună în continuare la televizor pe mai multi bani decât ar face vreodată la ziar, iar noi abuzăm de Emetiral ca să ne treacă greaţa.
Putem să luăm Emetiral până devenim imuni sau putem să fim cu toţii de acord că e timpul ca oamenii politici care nu au făcut nimic până acum să semneze condica de adio. Există alternative: tinerii pot schimba România. Să intre Schimbul 2.
